ROMÂNIA PE DIVAN este un program național de ateliere publice în care psihanaliza iese din cabinet pentru a întâlni cultura și societatea, cu dorința de ascultare și dialog.


Pe “divanul” din afara cabinetelor, psihanaliza va deschide 16 dialoguri cu domenii și zone culturale și afective precum: filmul, spațiul și arhitectura, copiii și destinul, comunismul, timpul și istoria recentă, antropologia, filosofia și religia, arta, literatura și arheologia, medicina și psihiatria. Unul dintre cele mai inedite dialoguri pregătite este cel cu arta desenului, care va fi utilizat terapeutic în aproape toate atelierele, ca factor de dezinhibare și invitare activă la asocieri libere. În acest cadru, artistul plastic Alexandru Ciubotariu (“Pisica Pătrată”) va desena în timpul dezbaterilor “ceea ce aude”, permițându-și libertatea de a asocia creativ pe marginea temelor abordate și nu de a le ilustra demonstrativ. Gestul artistului este menit să ofere publicului un prilej de destindere și posibilitatea de a îndrăzni în dialog nu doar exprimări de idei, ci și de emoții.

Între 10 octombrie și 15 noiembrie, ROMÂNIA PE DIVAN se petrece în București, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Timișoara, Bacău, Constanța, Timișoara, în spațiile marilor universități locale, în instituții de sănătate publică sau spații culturale cunoscute. Vor vorbi peste 30 de personalități publice, psihanaliști, oameni de cultură, regizori, profesori, liber profesioniști, medici și artiști, în 16 ateliere tematice, desfășurate în weekend, în spații ușor accesibile din centrele celor 7 orașe.

Temele, numele vorbitorilor, locurile și orele de desfășurare a atelierelor se regăsesc în calendarul atelierelor. Descrierile fiecărui eveniment se pot afla în detaliu pe pagina fiecarui eveniment.

In cadrul evenimentelor intervențiile publicului sunt recomandate și apreciate.
Intrarea este gratuită.